Pe când era bunica fată

Pe când nu părăsise încă tradiţia „gineceului” autohton, segmentul de populaţie feminin, cu oarece pretenţii şi posibilităţi, păstra o educaţie circumscrisă viitorului rol de soţie, gospodină, mamă şi scotea pe bandă imaginea tinerei domnişoare, obligatoriu blândă, dulce şi supusă „capului familiei”.

Educaţia în familie, în şcoală, lectura, muzica practicată şi ascultată, apoi ieşirile la teatru, cinematograf, întâlnirile în cercurile de prietene formau un univers romanţios protector.
Cele mai îndrăzneţe evadări din cuib ţineau de imaginar şi doar ocazional vedem ipostaze ca aceea din fotografia de mai jos.

Aşteptările societăţii nivelau diferenţele temperamentale ori cele legate de un nivel intelectual şi cultural superior. Emanciparea venea cu linguriţa, după măritiş, reactiv, când bunicile noastre, autodidacte, învăţau să scoată, cu talent, sufletul bietului creştin. Inadecvare la mersul societăţii ori adevăr dintotdeauna, căci chiar şi atunci când iubirea transforma pe Luli - boy în Loreley, ego-ul icsului masculin trecea pe deasupra, către orice standard mai adânc linguşitor?