Sponsori

duminică, 18 noiembrie 2012

Lansare de carte

Volumul “Paşi printre voi” semnat de Irina Lazăr

tot Nenea Iancu

Potrivit amplasamentul (cu exit spre uşa căutată de toată lumea), slab argumentul (de convenienţă şi întors puţin pe o parte), curios preopinentul (dacă n-a aflat răspunsul la curiozitatea din dotare, îl afişez acum, pe loc public… nu pot să rânjesc până la urechi şi nici să-mi pun poalele-n cap doar ca să mă integrez în ce consideră unii drept mediu… eu mă plimb cu cercul în altă parte), lipsă Caţavencu(l) (din păcate… of, inima mea)!

joi, 8 noiembrie 2012

CNAU 2012

aspecte de la deschiderea festiva a Conferintei nationale de antropologie urbana, 2012

funny quote

Between two evils, I always pick the one I never tried before. (Mae West)
cf http://www.brainyquote.com/quotes/topics/topic_funny.html#m5LDF7xglPclRCtV.99

duminică, 4 noiembrie 2012

CNAU ziua 2

Sâmbătă 3 noiembrie 2012 la Muzeul de Istorie Roman. „Oraşul nostru în secolul XXI” - câteva imagini de la dezbaterea cu tinerii liceeni şi premierea câştigătorilor de la concursul de fotografie.
Istoricul Adrian Majuru, dl. Horia Barna, consilier la Ministerul Culturii, dl. Marius Neculai preşedintele APAU, filiala Roman şi psihologul Itzhak Miron de la Piatra Neamţ în dialog cu tinerii romaşcani.
Oana Spătariu de la Colegiul Naţional „Roman Vodă” - câştigătoarea concursului foto.

marți, 23 octombrie 2012

Mic, dar voinic!

şi cu gură mare... Într-o pauză de la treburile zilnice, îmi arunc ochii peste presă şi ciulesc urechea dreaptă (stânga era ocupată) spre ştirile televizate din zonă. Azi un pic, mâine alt pic şi mirarea-i gata. Zic: hopa s-au deşteptat unii! Aiurea. Au descoperit o nouă şmecherie de aburit fraierii, de scos gologanul din pungă (a celorlalţi, evident, că doar nu a lor...) şi ce e mai important de lins rănile vechi, neostoite. Dacă tataia a fost un OM, bunicul a avut caracter, srăbunicul era viril, iar stră-străbunicul a fost întemeietor de şcoală, urmaşul, în lipsa unei nişe de piaţă, descoperă cum, la disperare, merge şi propteaua găsită-n dosul curţii pentru clădirea unui coteţ nou, aducător de prestigiu social. Las' că românii e mulţi şi proşti. Merge şi varianta: mulţi văd puţini pricep. Deci să facem cercetare... Spor la munci!

duminică, 21 octombrie 2012

Lion heart

Seriozitate cu blană! Where's the baby? There it is!
În altă ordine de idei…când nu ne iese pasienţa descoperim cum se acresc strugurii şi nu ne place, dar chiar nu ne place defel! Să fim serioşi. :))

vineri, 19 octombrie 2012

miercuri, 17 octombrie 2012

Subtil

Despre subtilitatea elefantului în magazinul de porţelanuri.
Adaptare neaoşă: Domnişoară, luaţi-vă pantoful delicat de sub bocancul meu cu ţinte...

duminică, 14 octombrie 2012

Water emotions

Când seacă inspiraţia e semn că o limită a fost atinsă, undeva. N-o cauteriza, căci inima arde şi ea. Mai degrabă picură o lacrimă peste ea, să poată învia.

joi, 11 octombrie 2012

Jocuri ale (i)maturităţii

Răspuns la nominalizarea cu fundiţă 1. Cat timp ai putea sa stai fara telefon mobil si internet? Tot restul vieţii! Asta dacă fug de acasă şi mă las de servici. 2. Ce ai alege intre a fi tuns chel sau a avea parul albastru? Cred că mi-ar sta bine rasă în cap. Păcat că nu-s bărbat(ă), că-mi lăsam şi barba lungă să crape cei de la ZZ Top. 3. Care a fost cea mai haioasa intalnire, si aici ma refer la un date ? Nu mi-am dat niciodată întâlniri. Nu pierd vremea cu prostii. Mă uit şi acum la Bugs Bunny. De aia-s măritată de 14 ani…and counting 4. Care este mirosul pe care nu il suporti? Prea multe ca să le pomenesc într-o listă. 5. Consideri cumva ca mai exista un program interesant la televizor? Meerkat Manor 6.Cat de veche este perechea ta preferata de blugi? 3 ani şi tocmai a fost masacrată, adică tăiată scurt şi franjurată, ca să o port prin casă, asortată la ciorăpei din lână multicolori. Mă despart greu de fleacurile cu valoare sentimentală. Prinţul consort ştie. 7. Numeste prima poezie invatata. “Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros, Se plimba o coţofană Când în sus şi când in jos….” clar e Bivolul şi coţofana, de George Topârceanu De aceea nu mă impresionează masculii de peste 100 kg, oricât ar fi de fioroşi… 8. De ce crezi ca barbatii isi dezvelesc/mangaie burta in public? Dreptul omului! Bine că mângăierea nu coboară, din obişnuinţă, prin alte zone geografice, mai calde. Nu de alta dar ar leşina domniţele aflate în raza de acţiune. 9. Care este cea mai frumoasa amintire cu parintii sau familia ta? Încă adun în tolbă, nu trăiesc din amintiri. 10.Esti dispus sa faci compromisuri pentru cei dragi? Always!
un fir de trandafir pt D.G. Calinescu A fost distractiv. Mulţumesc pt chestionar.Ajută la cunoaşterea de sine Îmi pare rău că nu am timp să mă prind în joc. Poate altădată…

vineri, 5 octombrie 2012

Coada de maimuţă

loco
Am văzut două specimene a căror coadă era mult prea vizibilă! Multifuncţională, aceasta le serveşte ocazional drept cordon ombilical, ba chiar asigură legătura între dos şi creier. Ştiinţa modernă nu ar putea stabili, cu precizie, cu care din cele 2 componente gândesc. Dacă ar mai trăi Darwin... eh, ce studiu ar face!

vineri, 21 septembrie 2012

lansare concurs

Anunt lansare concurs de fotografie cu tema Oraşul nostru în secolul XXI, tratarea subiectului fiind realizata din perspectiva antropologiei urbane. Concursul se adreseaza elevilor din liceele romascane, clasele IX - XII. Informatii suplimentare la Muzeul de Istorie Roman, str. Cuza Voda, nr. 19.Persoana de contact muzeograf Relu Butnariu.

duminică, 16 septembrie 2012

Ce deştepţi suntem pe bloguri!

După o alergare rapidă prin/ printre/ peste bloguri încep să aşez în ordine consideraţiile finale (Câteva precizări asupra .... ar fi sunat în limbajul de lemn al specialistului de anţắrţ). Cum toate jurnalele online, indiferent de intenţii, preocupări, talent sau întindere conţin indicii asupra posesorului mă gândesc câtu-i ţara de bogată! Dacă mă raportez la segmentul tineret optimismul e maxim. Au tot timpul să crească. Tinerilor le stă şi bine. Au credibilitate. Pentru bătrânetul cu talente în bloggerit e altceva. Puţini îşi asumă propria identitate în spaţiul virtual, dar poposesc des, cu tolba plină de înţelepciune de dat la export, amăgindu-se că se (re)crează pe sine. Nu vreau să mă pierd în amănunte (sunt abia la început) da' sunt unii mai ....valabili decât alţii. Nu numai pe blogurile proprii, dar şi pe ale celorlalţi. Nu mai departe azi (deh ...e duminică, liber la hălăduit) am prins de coadă o intervenţie de pus la punct greşelile tineretului prea puţin informat. Doct! Dacă s-ar gândi şi ceilalţi să facă la fel, în reciprocitate, ar zdrenţui creaţiile „originale” în coadă de peşte afumat, tot de prin spaţiul virtual, puse de savantii de ocazie. (aici ar merge un fluierat de cartier... vezi-ţi bă de meseria ta! Dar cum sunt o fiinţă delicată mă abţin... ) Nu spun că e un lucru rău corectura unei informaţii mai puţin exacte, dimpotrivă. Doar că numai cei fără bibliotecă (ori care o ţin degeaba... că-s prea multe cărţi pe acolo şi greu de scos din raft) îşi construiesc cultura generală pe goagle, bloguri sau facebook. Mă gândesc, cu indulgenţă, că sunt unii care au scuze, vor să compenseze lipsurile de afectivitate din viaţa reală, vor să formeze cercuri de pasiuni şi interese în spaţiul virtual. Dacă nu reuşesc să le transforme în voturi (nu like-uri date aiurea-n tramvai) geaba!
mda, ar fi trebuit sa fie o coada de peste aici, dar asez delicat imaginea toata, oricum se prinde toata lumea ... P.(I).S. atâta timp cât îşi ascund identitatea pe net or fi conştienţi de nota de ridicol? De aceea nu-şi promovează talentele ce dau pe-afară în cercurile de specialitate? Da' nu specialişti cu ONG propriu, bun pentru pupat reciproc in .... La Academia Română monşer!

luni, 10 septembrie 2012

sâmbătă, 8 septembrie 2012

IrremeDiable

Iar cârtesc! En passant prin buricul târgului de provincie admir zilnic priveliştea oferită de vitrinele, generos ofertante, cu … nimicuri. Ici-colo un chiloţel, musai dantelat, de damă, un ciorăpel întins indecent pe un picior din plastic, briz-briz-uri agăţătoare pe urechiuşe tinerele şi pe gâtul mai mult sau mai puţin îngroşat, adiacent la obrazul asortat şi o ţin tot aşa, în lungul drumului, până acasă. În afara celor de mai sus, sedii de bănci (din cele care n-au murit încă), telefonie mobilă, prăvălii de electrocasnice, baruri (veşnic pline) şi …cam atât. Nu mai văd o carte prin vitrine. Mă gândesc că acu' 20 – 30 de ani nu găseai de-ale gurii, da' măcar în librării erau “de-ale sufletului”, chit că şi alea erau, uneori, pe pile. Constat amar că s-au închis librăriile (în ultimii 5 – 6 ani). N-au ţinut pasul cu economia de p(a)iaţă… Ca să nu mă fac de ruşine, recunosc… mai sunt două, din care una ţine fruntea sus cu toate greutăţile din cârcă. Mă resemnez cu gândul că se citeşte online. Pe goagle.

joi, 6 septembrie 2012

Bancul cu gâsca

M-am hotărât! Am să mă învârt de trei ori pe călcâie, ca în basm, să mă transform în gâscă, personaj de banc! (nu doar aşa de fiţă, ci ca să se simtă alţii bine). Să nu pricep din prima (nici a doua, nici a treia...), să discutăm pe-alături, de pamplezir, cu joacă de cuvinte din care vânătorul să se aleagă cu satisfacţia deplină şi gâsca cu moralul sus. Acum, din jocul asta, recunosc am învăţat că gâsca, trăncănind prea sincer, lăsându-şi penele la jumulit, are doar de suferit. Degeaba, înainte de-nvârtit, a scotocit ... dacă pana şi-a pârlit. Notă din subsol: Ar trebui să ataşez o nouă rubrică, la categoria “gâsca mea e mai faină ca a ta” )

Sarcasm matinal

Profunzimea cântării lui Vijelie stârneşte deplina mea admiraţie. Ce versuri cu parfum! Ce mesaj sublim! La fel alte creaţii expandate din aceasta, ritmate, cu „didicaţie”, vorba unor specimene radiodifuzate la rubrici de profil. Aduse din codiţă de sensibila poetesă(de altfel, cu multă precizie, citează cu italice minunatele versuri ce i s-au întipărit în creieraşul supraexcitat de la atâtea manele) a prezentului obscur, dorindu-şi, draga de ea, asortarea la client. Iar bietul cititor, auditor sau interlocutor se tembelizează progresiv, pierzându-se în extaz. Drept e că nu-s prea mulţi.

Zarzavatul iubirii

Nici eu nu pot crede că asociez cele două cuvinte. Totuşi, cum mă exprim doar în proză, cu deplină libertate, iată că am comis barbaria. Mă doboară să văd transferul de personalitate de la legumele, banalele, nelipsitele, inevitabilele susmenţionate către persoane peste care dai, absolut întâmplător în viaţă. Înainte de a purcede la consideraţiile proprii asupra sintagmei, precizez ritos că nu-s împotriva prezenţelor feminine, de nici un fel, calibru, ton, semiton şi ce-or mai fi... Mai ales dacă sunt blânde, delicate, gingaşe atingeri perechii lor de viaţă. Fiecare doarme pe ce şi-a aşternut. Oricine are gustul său. Drept inalienabil, nerevizuibil, intangibil al bărbatului să stea cu zarzavatul. Dar, avocat pro bono al acestuia, scriu în raportul final la dosar, cu peniţă ascuţită, că zarzavatul e bun la supă, ciorbe, alte variante de meniu. Susţine deci funcţionarea zilnică a organismului, mai puţin ceea ce-şi doreşte zarzavatul, recte să pară fulg, rază, străfulgerare de lumină, de credinţă şi idei. E plată, lineară în preaplinul sentiment, fără adâncime, fără pisc (cu plisc) şi veşnic speriată că-şi va mângăia singură ridurile peste 20 de ani (citise pe Dumas). În numele preasfintei ei iubiri calculate, socotită pe abac. Linişteşte-te Domniţă, un înger veghează totdeauna asupra firilor subţiri! Iar cele care nu-s, nici pe departe, zarzavat, legumă nu pot concepe să fie alăturate ciorbei care dă în clocot. Morala: nu judeca pe alţii după propria măsură, mai cască ochii tăi frumoşi (nu şi gura), adânci ca două tăuri şi vezi că lumea nu-i ca tine, nu-i finită, n-a început ieri şi nu se sfârşeşte astăzi. Poate mâine...

luni, 3 septembrie 2012

Memoria locului

O plimbare de dupăamiază prin cimitir, la început de toamnă, îmi aminteşte cât de ingraţi suntem faţă de cei care nu ne mai sunt alături. De rubedenii şi prieteni ne îngrijim măcar de câteva ori pe an, pomenindu-i, aşezând o lumânare la morminte. O tradiţie a îndatoririlor creştineşti, uneori un elan spontan, un gând frumos, un zâmbet către o amintire dragă. Dar trecem nepăsători printre mormintele celorlalţi. De câţiva ani, poate mai sensibilă la ideea dispariţiei unor persoane care nu mi-au fost rude, dar care îmi erau dragi, am început să privesc cu atenţie în jur, întrebându-mă acum despre viaţa stinsă a unor oameni pe care nu i-am cunoscut vreodată, altfel decât în pagini de carte. Şi uite că, încet, dispar şi urmele lor, pietre funerare distruse sau dispărute misterios, sub imperativul economic al momentului. Nevoia de spaţiu locativ în cimitir ne lipseşte de memoria locului în care trăim. Ne îndepărtăm de oamenii care au fost, de cei care sunt încă, ne îndepărtăm, discret, de noi înşine.

marți, 28 august 2012

Răutăcisme … la întâmplare

sau nu. Luceferi, munţi, prăpăstii (n.n. de tot soiul … a se lua cu doza de umor necesară), frunze moarte, elanul creator, geniul, briza mării şi fantome dragi s.a.m.d. bântuie imaginaţia înfierbântată a unei firi melancolice. (sau melancholice ca să-I dau şi eu savoare de leşin). Oricine are locul şi timpul lui de refulare. Pe bună dreptate avem nevoie să răsuflăm fiecare în fântăna lui! - “Frumos, ah, cât de dulce, cu parfum de roze” (“îmbălsămate” şopteşte cu discreţie sarcasmul subsemnatei) strigă domniţele în cor, picate în extaz. Firitiseli de ambele părţi -creator şi publicul său. Minunat! Nu mă ţine talentul să continui descriptiv. Ce mai poate adăuga nemernica de mine care are prostul obicei să analizeze tot - de unde, cine, cum, în ce împrejurări, ce influenţe, cui foloseşte, consecinţe, etc. Când te plimbi prin spaţiul virtual astfel de întrebări duc la altele şi la urmă îţi spui că mai bine ştergeai un geam. Fiecare cu lipsurile şi păcatele lui! Îmi pare nespus de rău, dar mă (re)ţine (răsul… normal) şi delicateţea să nu sugrum elanurile în faşă. Mă chinuie curiozitatea să văd profunzimile …şi pic taman în mijloc, musafir nepoftit şi greu de suportat. Mea culpa! Acum pentru respectarea adevărului tre' să spun că nu–s toate la fel, geaba cântă unii refrenul! Unele, mai îndrăzneţe, îşi folosesc capul, trag omul de mânecă, ba îi arată greşeli de tipar sau mai ştiu eu ce, semn sigur că mizează pe celula din dotare, nu se lasă păcălite aşa uşor (de cuvinte de amor… ca să iasă rima), mai au şi simţul exhilibrului sau al umorului. Bref… nu gândesc cu picioarele, dar asta înseamnă că n-au inimă.A dracului anatomia asta! Cruele dame şi demoazele ale secolului XXI !

Dau pe-afară

Underground e rubricuţa (sper să nu crească mare) cu prostii, chestii de ascuns sub preş, ipocrizii de toată ziua, de pe la noi ori de aiurea. Refularea blogului rurban.

Toate-s la fel

Legat de postarea anterioară cu piţi: mi-am amintit de o întrebare pe care am primit-o cu ceva ani în urmă… Pe atunci nu ştiam ce să răspund aşa că, invariabil, mă arătam surdă de urechea dreaptă. Acum am aflat răspunsul!

vineri, 24 august 2012